1953, colonia Midia
"După ce au intrat în colonia lui finu Borcea (Albon era naşul comandantului de la Midia), trei dintre noii sosiţi au fost strigaţi de un ofiţer ce flutura nişte dosare în mână:
-Pălăngeanu Emil ! . . Ce-ai fost, mă ?
-General.
-Aha, general ! De ce nu zici mă, aghiotant regal, educator al regelui ?. . . Aici nu-ţi mai merge ! O să te educăm noi, generale ! La roabă.
-Traian Grigorescu ! (Fiul generalului Eremia Grigorescu, eroul de la Mărăşeşti, cel care a oprit ofensiva germană).
-Tu ce-ai fost mă ?
-Tot general, şi tot aghiotant regal.
-Aşa ! Ai învăţat lecţia, să răspunzi corect. La roabă şi cu tine !
-Jovin Ion ! Şi tu ce-ai fost ?
-Doctor.
-Şi de ce nu zici, doctorul lui Maniu ? Tot la roabă, a hotărât politicul Lupu. Adresându-se unui sergent, a continuat:
-Să meargă la baracă, să lase bagajul şi la muncă cu ei, că pentru muncă au venit !
Şi încă, ce muncă ! Neam de neamul lor să pomenească. Sclavi în era atomică !
In cazul celor trei strigaţi, venise şi un consemn : să nu li se dea nici o zi de scutire. Medicul deţinut Radu, unealtă servilă a administraţiei, va avea întocmai grijă. Nu le-a trebuit să muncească mult, pentru că erau deja căzuţi. Bătrâneţea şi boala răreau rândurile. Când se întâmpla să vină doctorul Budu de la Bucureşti în inspecţie medicală, i se da voie să consulte bolnavii doar noaptea, pentru a nu stingheri producţia. Vedea, asculta şi pleca cu încă un raport la Ministerul de Interne.
Toamna, toamna dobrogeană, rece, cu ploaie şi vânt, a mai secerat dintre cei sortiţi pieirii.
A mai venit odată doctorul Budu la începutul lunii Decembrie. Mortalitatea era exagerat de mare. Pe săptămână, 40-50 erau duşi cu furgonul la groapa comună. Vizita medicală a fost făcută tot noaptea. De data aceasta, printre cei ce solicitau îngrijire era şi generalul Emil Pălăngeanu. Inima cedase, distrofia se accentuase. S-a uitat la el, a dat din cap şi...altul la rând ! A intrat un farmacist, împleticindu-şi picioarele. L-a consultat, l-a ascultat, a dat din cap şi pacientul a plecat. După 10-l5 paşi a căzut şi căzut a fost pentru totdeauna. Cineva a deschis uşa şi a spus :
-Domnule doctor, cel dinainte a murit !
Doctorul Budu s-a ridicat şi a plecat cu un alt dosar, tot la Ministerul de Interne. Poate nici el nu avea dreptul să ia vreo hotărâre. Dacă era consemn, „finul Liviu Borcea" îl executa ca la armată.
*
Tot luna Decembrie 1952, dar spre sfârşit.
Seară geroasă. Trenul a sosit cu oamenii îngheţaţi, după o zi de muncă. De-abia au ajuns la baracă şi brigadierul a strigat : Pălăngeanu şi Jovin,veniţi după mine.
Au fost duşi într-o baracă, un fel de atelier de tâmplărie. Ofiţerul politic, Lupu, umflându-şi pieptul, s-a adresat primului care se clătina pe picioare :
-De ce nu vrei să munceşti, generale ?, aici o să-ţi putrezească oasele dacă nu-ţi faci norma.
-Muncesc, cum să nu muncesc, cât mă ţin puterile, a reuşit să zică bietul om cu vocea pierdută.
-E bolnav, a intervenit cel care-l însoţea.
-Pe tine nu te-a întrebat nimeni, nimic, i-a scurtat-o ofiţerul celui ce vorbise. Astăzi nu ai făcut norma, nu mănânci !
A plecat muribundul clătinându-se.
-Tu de ce nu munceşti ?, s-a adresat celuilalt.
-Suntem istoviţi, suntem bolnavi, domnule locotenent. Nu avem putere. Aceasta nu e muncă ce faceţi dumneavoastră cu noi.
-Ce ne reproşezi ?
-Aceasta este o crimă şi cine ne forţează să muncim peste puterile noastre, fără medicamente şi fără mâncare, este vinovat.
Ofiţerul politic s-a uitat lung, buimăcit şi a plecat din atelierul unde-i chemase pe cei doi.
Ajunşi la baracă, au găsit oamenii mâncând. Generalul Emil Pălăngeanu s-a uitat lung, a întors capul spre doctorul Jovin şi a şoptit:
-Tocmai astăzi, când aveam macaroane, mi-au luat mâncarea...
Cei doi tovarăşi au mâncat împreună o porţie de macaroane...A doua zi, o cafea surogat şi...la lucru.
Roabă după roabă, încarcă, descarcă, în timp ce vocea brigadierului „activa" pe oropsiţii soartei : „Dă-i până mori ! Dă-i până mori !"
Ziua a trecut. S-au încolonat să plece, să se îmbarce în vagoane, dar trenul nu a venit. Si ce vreme ! Viscol cu ninsoare. Au plecat pe jos, ţinându-se unul de altul. Generalul Emil Pălăngeanu, de subţiori, mai mult pe sus, a fost dus în colonie de medicii Ţincu şi Jovin. Generalul Pălăngeanu, fost sportiv, cel care contribuise la înfiinţarea Academiei Naţionale de Educaţie Fizică, cel care militase pentru dezvoltarea mişcării sportive în ţara noastră, ajunsese să nu se mai poată mişca. Ajuns în colonie nu a mai putut să intre în baracă. Doctorul Jovin i-a luat pulsul. Alarmat, a cerut să vină doctorul Ţincu să-l ducă la infirmerie. Cu mare greutate, doctorul Radu l-a oprit. Dar nu a avut pentru ce...încă înainte de stingere, cel care fusese generalul Pălăngeanu, îşi dădea sufletul.
Ofiţerului politic, Lupu, îi mai rămânea o porţie de mâncare. De fapt, a doua consecutivă. Consemnul primit de la conducerea de partid, de a nu se da nici o zi de scutire celor trei veniţi pe 15 Septembrie, fusese îndeplinit cu stricteţe de „politicul" Lupu. Pe lista crimelor săvârşite de regimul comunist se mai adăoga şi aceea împotriva generalului Pălăngeanu, încadrată perfect în genocid, una din cele mai grave crime împotriva umanităţii, constând în exterminarea unor grupuri de oameni. Comuniştii români au perfecţionat metodele de exterminare împrumutate de la ruşi, le-au permanentizat şi generalizat.
Pe data de 9 Decembrie 1948, sub egida ONU, s-a încheiat o convenţie pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Ceea ce se petrecea în România, era la patru ani după această hotărîre."
Dumnezeu sa il odihneasca!
Sa nu ii uitam pe eroii nostri!
sursa: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/morminte2/docs/morminte2p_5.htm
biografie gen. Emil Palangeanu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu