____________________________________________________________________________________________________

De la ce am pornit


Nu mi-am cunoscut bunicul, pe Ioan Dem. Dimancescu. S-a nascut in 1898 si s-a prapadit in 1951.

Ar fi avut multe sa-mi povesteasca. Despre anii lui de liceu, despre inceputurile Cercetasiei in Romania, despre cum s-a inrolat ca voluntar la Scoala de Ofiteri la inceputul Marelui Razboi si despre bataliile in care a fost ranit si decorat (Cota 789/Cosna si Cota 383/Grozesti). Despre campaniile din Basarabia (1918-1919) si Ungaria (1919).
Ar mai fi putut sa-mi spuna despre entuziasmul cu care a insufletit Cercetasia in perioada interbelica punandu-si in valoare cunostiintele acumulate peste Ocean, la Springfield College, ca bursier al guvenului roman. Despre Clubul Peles / Sinaia al carui presedinte a fost si despre metodica introducerii Educatiei Fizice in randurile armatei romane.
Si nu in ultimul rand despre prietenia frumoasa pe care a avut-o cu Dimitrie (Dimmy), fratele sau mai mare, leader si coleg in primele patrule de cercetasi din Romania, devenit diplomat de cariera dupa terminarea razboiului.

Sunt totusi norocos cu o arhiva de familie. Am jurnale, articole din presa vremii, poze, decoratii si brevete pe care m-am simtit la un moment dat dator sa le scot din sertare si sa le impartasesc si altora, pe o structura discutata cu tatal meu, Radu Mihai Dimancescu.

De ce Povestea unui Cercetas?
Pentru ca in tot ce a facut, bunicul meu a fost insufletit de valorile si principiile Cercetasiei.
Pentru ca fiecare din noi putem sa ne regasim intr-o poveste adevarata.
Pentru ca sa ne aducem aminte de cei carora le datoram recunostiinta.


Alin Mihai Dimancescu
August 2009

Copilaria si adolescenta

pana in octombrie 1916

Ioan (Nelly) Dimancescu s-a nascut pe 12 octombrie 1898 in familia lui Dumitru Dimancescu, functionar la Caile Ferate, sef de gara la Titu/Dimbovita.
Viitorul sau, ca de altfel si al celorlalti doi frati (Octavia si Dimitrie/Dimmy (1898)) urma sa fie puternic influentat de tot mai apropiata declansare a primului razboi mondial si de iesirea tarii din neutralitate, survenita in vara lui 1916.

Pentru a isi sustine mai bine copiii la scoli, familia Dimancescu se stabileste in capitala, locuind intr-o casa de pe Soseaua Cotroceni.

Ioan Dimancescu va absolvi cursul primar (1905-1909) la scoala de baieti nr.30 (tinand de Liceul Sfantul Sava).

Gimnaziul (1909-1913) il urmeaza la Liceul Sfantul Sava, iar ciclul superior la Liceul Mihai Viteazul incepand cu anul 1913.

Sub influenta prefacerilor din Occident si in mod special a celor din Anglia si Franta, are loc o emancipare a preocuparilor pentru modelarea tineretului prin patrunderea spiritului “Cercetasiei” si la noi in tara. In vara lui 1913 apar primele patrule de cercetasi:
-fratii Dimitrie/Dimmy si Ioan/Nelly Dimancescu, Sandel Bogdan, Ionel Andronescu si
-fratii Ion, Bebe, Emil si Vlad Berindei
Dimitrie Dimancescu il contacteaza pe capitanul Royet, initiatorul scoutismului francez.
In acelasi timp profesorul Murgoci initia crearea unei organizatii nationale pe principiile Scouting-ului, denumita Cercetasie la sugestia A.S.R. Principele Carol (Carol al II-lea de mai tarziu) .

Prima Legiune de cercetasi se organizeaza la Liceul Lazar, avandu-i ca membrii fondatori pe fratii Dimancescu, fratii Berindei, Sever Alexandrescu, Horia Babes, Radu Beller, Sandel Bogdan, Virgil Cherciu, fratii Costa-Foru (Nicu si Leon), Sandu Crivat, Alfred Dimolescu, Istrati, Lucescu, fratii Mortun (Badica si Bebe), Emil Nadejde, Ion C. Nestor, Raileanu, Gody Simionescu, Mihnea Socec, Ionel Taranu.

Membru fondator la nivel de structuri este considerat colonelul Grigore Berindei. Capitanul Samboteanu, locotenentul Samboteanu si locotenentul Panaitescu devin primii instructori de cercetasi, organizatori ai unor excursii duminicale disciplinate (deplasari cu trenul, documentari, atestari istorice, literare etc.).
Vladimir Ghidionescu tine la liceul Lazar prima conferinta despre Cercetasie.

Articolele "Primii Cercetasi" si "Istoricul Cercetasiei", publicate in anul 1930 in "Cercetasul" (Revista Cercetasilor Romaniei, Organ Oficial al Comandamentului Marii Legiuni) prezinta pe larg contextul infiintarii Cercetasiei in Romania.

Oameni politici, istorici si personalitati din cultura – Gh. Tatarescu, N. Lupu, N. Iorga, Ioan Simionescu, Simion Mehedinti, C. Istrati, Xenopol, Take Ionescu, Titu Maiorescu, Anghel Saligni, I.C. Bratianu, Vintila Bratianu si altii - se implica in sustinerea si promovarea Cercetasiei prin conferinte si articole.

Cercetasii (boy-scouts) au origini in Anglia, la inceputul secolului al XX-lea si sunt creatia generalului englez lord Robert Baden-Powell in anul 1907. In anul 1908, are loc la Londra prima intalnire internationala. Se stabileste “Legea Cercetasului”, care contine de o maniera concisa toti parametrii morali si etici ai comportamentului in toate imprejurarile vietii.

Cercetasia are un caracter net de amatorism si este apolitica prin definitie. Ea intareste organismul prin trairea in aer liber, in plina natura (excursii, tabere, concursuri) si face o cimentare a caracterelor sub aspect social si moral, aplicandu-se eminamente copiilor si tinerilor.

Structura organizatorica este omogena pe toata tara. O patrula este formata din 6 cercetasi (11-18 ani). Patrulele dintr-un liceu se organizeaza intr-o “centurie”.
Intr-un oras cu mai multe licee, forma organizatorica superioara este “cohorta”. Bucurestiul are cate o “cohorta” in fiecare sector al Capitalei (4 cohorte: galben, albastru, negru si verde). Toate cohortele din tara compun la un loc “Marea Legiune”.
Cercetasii mai mici (7-11 ani), denumiti si "pui de soimi", vor fi acceptati treptat, fara a avea propriile structuri independente. Abia in anul 1930 va fi aprobata organizarea lor in formatiuni distincte.
Salutul pentru cercetasi se face cu mana dreapta ridicata, avand trei degete alaturate (la soimi salutul se face cu doar doua degete alaturate).
(vezi organizare cercetasi)

Principii Carol si Nicolae se vor implica activ in dezvoltarea Cercetasiei, onorand prin prezenta lor festivitatile de depunere a juramantului si alte ocazii din viata organizatiei.

Trebuie subliniat ca Asociatia "Cercetasii Romaniei”, cum era cunoscuta in acea faza din pragul primului razboi mondial, la 8 aprilie 1915 devine printr-un decret regal institutia oficiala, pastrandu-si insa caracterul facultativ.

Parcurgand jurnalul de cercetas al lui Ioan Dimancescu se remarca o sensibilitate ramasa neexploatata, cu ilustratii reprezentand monumente istorice, manastiri sau edificii publice, dar si portrete de cercetasi. Linia urmata este o impletire a elementului analitic cu un simt fin al umorului dublat pe alocuri si de autoironie.

Pe 25 ianuarie 1915 depune juramantul de cercetas in cadrul unei festivitati la care a asistat si A.S.R. Principele Carol.

In primavara lui 1916, pe 9 mai (cu o zi inainte de defilarea de 10 Mai), tatal fratilor Dimancescu se stinge din viata.
“In aceasta zi am pierdut pe bunul si scumpul meu tata care a stiut sa ma conduca pe cai bune prin munca lui neobosita” isi nota Ioan Dimancescu in jurnalul sau de cercetas.

Intre timp, fratele sau mai mare, Dimmy, se inrolase ca voluntar in Regimentul de Vanatori, fiind mai apoi transferat la Compania 1 de Ciclisti din cadrul Diviziei I de Cavalerie.
Sora lor, Octavia, este studenta in ultimul an la Facultatea de Medicina.

(foto/1916: Dimitrie, Ioan, Octavia si Elena Dimancescu)

Inceputul razboiului

august-octombrie 1916

Participarea Romaniei la marea conflagratie 1914-1919, initiata in 1916 prin iesirea din neutralitate si intrarea alaturi de puterile Antantei, a reprezentat o contributie totala de forte. Aceasta s-a realizat printr-o mobilizare generala a populatiei, concretizata prin formarea a patru armate cu un total 25 de divizii.
Frontul se intindea de la Orsova, pe Carpatii Meridionali, Arcul Carpatic, Carpatii Moldovenesti pana in nordul Bucovinei, la nord. La sud acoperea malul stang al Dunarii, de la Orsova pana la Turtucaia si apoi hotarul conventional al Cadrilaterului. Lungimea acoperita era mai mare decat restul frontului de est asigurat de catre armatele tariste (aliatii nostri conjuncturali pe linie de Antanta), respectiv din Pocutia si Silezia pana la Tarile Baltice.

Aceasta situatie ingrata a putut fi surmontata numai prin folosirea obstacolelor naturale (crestele muntilor Carpati si cursul Dunarii) si la nivel de resurse umane prin satisfacerea functiilor auxiliare de catre femei, dar si prin preluarea voluntara a multor responsabilitati (sanitari, brancardieri, curieri, telefonisti, telegrafisti, factori postali, paznici etc.) de catre tinerii cercetasi.
In razboiul care avea sa vina, de multe ori cercetasii adolescenti au luptat cu arma in mana constituind “Corpul cercetasilor de razboi”. La Targu-Jiu s-au refacut de cateva ori strapungerile inamicului, cercetasii impunandu-se prin acte de eroism, avand ca simbol legendara figura a Ecaterinei Teodoroiu.

In vara anului 1916, proaspatul absolvent de bacalaureat Ioan Dimancescu ia contact cu realitatea razboiului. Un zepelin german decolat din nordul Bulgariei (aliata a Germaniei) bombardeaza inopinant Bucurestiul, urmarind sa obtina un efect demoralizant asupra populatiei. Spre surpriza tuturor revine si a doua zi cand este avariat de artileria noastra, dupa care se intoarce cu greu pe malul bulgaresc al Dunarii.

Pe tanarul cercetas Dimancescu il gasim prezent in “misiuni de incredere”, recomandat de mentorul sau, profesorul Constantin Nedelcu de la Liceul Lazar.

In septembrie 1916 ajuta la transportul ranitilor in gara Obor, iar pe 24 septembrie 1916 face o deplasare la Ocolul Silvic Comana pentru verificarea aprovizionarii cu lemne a capitalei. Profita de ocazie si isi viziteaza la Smardioasa fratele mai mare, cantonat in dispozitivul de pe frontul de sud, dupa anularea operatiunii Flamanda. Primit cu simpatie de colegii lui Dimitrie, Ioan nu avea cum sa stie ca ii va reintalni peste numai cateva luni pe frontul din Moldova, cand li se va alatura ca tanar ofiter.

Pe valul unei emulatii nationale in care fiecare roman incearca sa-si ajute tara proaspat intrata in razboi, Dimancescu vrea sa faca ceva mai mult decat sa ramana cu cercetasii sai din cohorta Pastorul Bucur in misiuni de sprijin. Inca cercetas, incearca sa se inroleze combatant in armata, dar neavand 18 ani impliniti este refuzat.
In cele din urma se inscrie ca bursier la Scoala de Ofiteri de Infanterie din Botosani (octombrie 1916).


Retragerea din Moldova, cursurile Scolii de Ofiteri

noiembrie 1916 – martie 1917

Pentru Romania, dupa succesul initial din Transilvania (august 1916), intrarea trupelor germane va intoarce dramatic soarta ostilitatilor: ofensiva pe frontul de la Dunare declansata de generalul Mackenzen si anularea operatiunii Flamanda coroborata cu contra-atacul din Transilvania al generalului Falkenhayn. In fata atacului asupra Bucurestiului si a pericolului de incercuire a armatei romane, curtea regala se retrage la Iasi, iar armata ocupa pozitii strategice in Moldova. Dupa batalia de la Neajlov pentru apararea Bucurestiului (pierduta), sef al Statului Major Roman fusese numit generalul Constantin Prezan.

Odata venita iarna 1916-1917, s-a trecut la reorganizarea si refacerea armatei romane sub auspiciile misiunii militare franceze condusa de generalul Berthelot.
Din cele 4 armate romanesti aflate in contact cu inamicul se reorganizeaza numai 2 armate, trecandu-se de la 25 la 17 divizii combatante. Reorganizarea se face astfel: armata a 2-a sub comanda generalului Averescu si armata 1 sub comanda generalului Eremia Grigorescu. De partea cealalta se aflau armata 1 austro-ungara a arhiducelui Franz Iosef, printul mostenitor si armata a 9-a germana comandata de generalul Mackensen. Aceste forte se esaloneaza pe arcul carpatic. In sud, in spatiul dobrogean era amplasata armata a 3-a bulgara.

Cu armament nou (trimis de Antanta prin teritoriul Rusiei tariste de la Murmansk (nord) pana la Iasi) si putere de foc pe unitate sensibil ameliorata, armata romana are un moral schimbat in bine, fapt care va fi demonstrat cu prisosinta in lunile care vor urma.

La Scoala de Ofiteri din Botosani zilele trec foarte repede, grabite de presiunea timpului ramas pana la reluarea luptelor. Cunostiintele teoretice din liceu, studiate pe timp de pace, se convertesc in scenarii de lupta.


Ioan Dimancescu obtine un scurt concediu in care isi va revedea mama si sora, aflate in retragere la Focsani. Tot atunci isi va reintalni si fratele intors din campania din sud. Cateva luni mai tarziu, familia se refugiaza la Botosani, iar mai apoi la Iasi.

Este avansat rapid caporal, sergent si elev plutonier in cadrul unor stagii intensive de instruire.
La sfarsitul lunii martie termina cursurile scolii.






Frontul din Moldova, luptele de la Oituz

aprilie - decembrie 1917

In aprilie 1917 Ioan Dimancescu este mutat la Regimentul 1 Graniceri, iar dupa un scurt stagiu va fi incadrat la Compania 1 Ciclisti din cadrul Diviziei I de Cavalerie.

(foto/iulie 1917: sublocotenent Ioan Dimancescu cu un
detasament de ciclisti)

La inceputul lui iulie este inaintat in grad ca sublocotenent (ca si fratele sau). Cei doi sunt acum in aceeasi unitate, Compania 1 de Ciclisti / Divizia I Cavalerie, sub comanda capitanului Horia Badulescu.
Unitatea va fi cantonata pe pozitii la Poiana lui Boboc/Valea Oituzului, un sat situat la baza dealului Cosna.
La ultima despartire de mama sa, Ioan Dimancescu primise in pastrare cel de-al doilea cercel al mamei, intr-un gest simbolic, pentru a-i fi inapoiat acesteia la sfarsitul luptelor. Fratele sau primise primul cercel la plecare pe front in toamna lui 1916.
http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1385&page=12&l=en

In sectorul armatelor romanesti, generalii Eremia Grigoresu si Averescu resping in lupte dramatice incercarile furibunde si repetate ale generalului german Mackenzen, venit special de la Bucurestiul ocupat pentru a sparge linia frontului si a reusi o incercuire finala a ultimelor pozitii de rezistenta romanesti. Cu toate acestea, in bataliile defensive de la Marasti, Marasesti si Oituz, armatele romane 1 si 2 preiau initiativa trecand la ofensiva si recupereaza terenul pierdut, amenintand strategic soarta ofensivei lui Mackenzen.

Ioan Dimancescu ia parte la luptele (atacurile, retragerile si contra-atacurile succesive) de la Cosna/cota 789 alaturi de fratele sau (6-11 august 1917). Primeste o misiune de recunoastere “sinucigasa”, pe care fratele mai mare o preia asupra sa, incercand sa-l protejeze. Grav ranit, Dimitrie este transportat la Spitalul din Onesti, iar mai apoi mutat la Bacau si Iasi, fiind in pericol de a-i fi amputat piciorul.
Ioan Dimancescu va lupta mai departe cu restul plutonului in zilele de 15 si 16 august 1917, fiind ranit usor. Sub comanda capitanului Badulescu, efectueaza 4 atacuri asupra pozitiilor inamice de la cota 383, la est de Grozesti (vechiul nume al localitatii Oituz). Dupa pierderi masive (din 135 de oameni, 121 morti si raniti grav, 14 raniti usor), unitatea este nevoita sa se retraga pentru a-si recompleta efectivul.
http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1385&page=15&l=en

Eroismul ostasilor romani in luptele crancene purtate la Oituz, remarcat in numeroase ordine de zi pe armata, cat si in toata presa romana si occidentala, este construit pe sacrificiu si daruire totala. Declaratia optimista facuta de maresalul german Makensen, pe peronul Garii de Nord la Bucuresti, cum ca se va intoarce peste doua saptamani aureolat de zdrobirea rezistentei romane din Moldova, ramane fara acoperire.

Cu toate acestea, trupele romane, desi cu un moral excelent, au fost nevoite sa nu exploateze succesele obtinute din cauza lipsei de coordonare militara cu trupele ruse, de care tactic erau flancate. In pragul revolutiei bolsevice, trupele tariste erau macinate de dezertari, anarhie si nesupunere fata de propriile comandamente.
In textele telegramelor aparute in presa occidentala se elogia combativitatea exceptionala a trupelor romane care totodata erau compatimite de pericolul frontului dezarticulat subit de catre rusi.

(foto/toamna 1917: ofiterii si gradatii companiei 1 de Ciclisti/Divizia I Cavalerie; jos, de la mijloc la dreapta: capitan Horia Badulescu, locotenent Dimitrie Dimancescu, sublocotenent Ioan Dimancescu)


(foto/toamna 1917: ofiterii Diviziei I Cavalerie cu ofiteri francezi si cu generalul Berthelot (in centru) la Cartierul General de la Iasi; sublocotenent Ioan Dimancescu in dreapta)


Luptele din Basarabia, Pacea de la Bucuresti, sfarsitul ostilitatilor, Romania Mare

ianuarie 1918 - aprilie 1919

La inceputul anului 1918 trupele romane trec Prutul si ocupa pozitii in Basarabia pentru a proteja populatia locala. Armata rusa, in retragere de pe front, crease dezordine si se dedase la acte de vandalism si teroare. La 10 ianuarie se elibereaza Chisinaul si peste cateva zile se ia sub control tot teritoriul Basarabiei.










In perioada care urmeaza incep incursiuni sovietice peste Nistru, la Soroca si Hotin (23 ianuarie - 1 februarie), soldate cu formarea unor “capete de pod”. Aceste pozitii sunt lichidate de trupele armatei regulate romane dupa lupte grele. Intr-una din aceste operatiuni, sublocotenentul Ioan Dimancescu este ranit grav (plagi multiple penetrante prin arme de foc) si este internat pentru doua luni si jumatate in spital din Iasi. (foto jos stanga)












Dupa externare (foto sus) ramane cu unitatea sa la Balti.



(CIC=Compania 1 Ciclisti, DIC=Divizia I Cavalerie) 

Prin lungi marsuri fortate si intrebuintarea rezervelor strategice, prin energii nebanuite si eroism, romanii au completat golurile lasate de marile unitati ruse, necedand teren.
Cand s-a constatat ca armata romana nu reprezenta decat un segment victorios intr-un front intreg cazut, Romania cere pace puterilor Centrale (28 februarie 1918). Dupa Pacea de la Brest-Litovsk dintre Puterile Centrale si Rusia Sovietica (27 martie 1918), Romania semneaza la randu-i preliminariile de la Buftea si Pacea de la Bucuresti (7 mai 1918).

Corpul expeditionar aliat (franco-englez) de la Salonic dupa ani de zile de pasivitate (trebuia sa actioneze inca din august 1916 ca o conditie a iesirii Romaniei din neutralitate si a intrarii in razboi alaturi de Antanta) porneste o ofensiva, spargand frontul si inaintand spre Sofia (12 septembrie 1918). Neintalnind rezistenta (armata maresalului Mackensen se retrasese), trupele aliate trec Dunarea si se indreapta spre Bucuresti spre a face joctiunea cu armata romana care tergiversase sistematic dezarmarea, desi ceruse pace. Pe 27 octombrie 1918, guvernul generalului Coanda da trupelor germane un ultimatum de parasire a teritorului romanesc (guvernul Margiloman demisionase).

Se semneaza armistitiul dintre reprezentantii puterilor centrale si Antanta prin incetarea totala a operatiunilor primului razboi mondial (Compiegne, 29 octombrie 1918).

Consiliul National Roman din Moldova consfiinteste unirea Bucovinei cu Romania la 15 noiembrie 1918. Sfatul Tarii de la Chisinau hotarase unirea Basarabiei cu Romania inca din 27 aprilie 1918.
La 1 decembrie 1918 are loc la Alba Iulia hotararea Marii Adunari Nationale cu participarea a peste 100,000 de romani veniti din toate tinuturile Transilvaniei si Banatului.


Pe 24 martie 1919, Ioan Dimancescu este convocat impreuna cu fratele sau de catre A.S.R. Principele Carol pentru parada de a doua zi. La o trecere in revista a trupelor, Regele Ferdinand ii va felicita personal pe toti cei prezenti. Fratii Dimancescu vor fi decorati cu British Military Cross (Dimitrie) si British War Medal (Ioan).
http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1385&page=39&l=en

(vezi si capitolul 15. Recunoasterea activitatii - distinctii militare)

Clestele sovietic. Campania din Ungaria

mai - noiembrie 1919

Pentru Romania starea de razboi nu se terminase. Peste realitatea transformarii teritoriale a tarii intr-o Romanie Mare planau contestari, actiuni para-militare si chiar militare, reunite in coalitia fortelor regimurilor comuniste. Scopul final era extinderea internationalismului proletar. Astfel, armata regala romana s-a pus din nou pe picioare, constituita in mai multe unitati tactice care vor asigura, prin luptele desfasurate in anul 1919, frontierele din est si vest ale statului national nou creat.

Inca din ianuarie 1918 se prefigurau intentiile bolsevice de recuperare a Basarabiei si Bucovinei. Paralel, in Ungaria, la 21 martie 1919 s-a proclamat Republica Sovietica a lui Bela Kun. Intentia de a executa un atac conjugat cu armata rosie, condusa de comisarul poporului Cristian Rakovski de la Kiev, pentru a transforma Romania intr-o republica sovietica era mai mult decat evidenta, producand ingrijorare la Marele Stat Major roman.

La 27 mai 1919 trupele sovietice trec Nistrul si ocupa Tighina. Dupa lupte grele in care au pierderi mari bolsevicii sunt respinsi de catre armata romana sustinuta de un detasament de soldati francezi/algerieni (veniti anterior cu corpul expeditionar din Salonic).
Moscova trimite note ultimative guvernului roman, cerand imediata evacuare a trupelor romane din Basarabia si Bucovina. Moscova si Kievul se pregatesc sa aplice interventia militara.

Apare o situatie neasteptata, indirect benefica pentru noi. Ofensiva generalului alb-gardist A.I.Denikin, care ocupa Ucraina, presa spre Moscova, unde se contura o mare batalie cu armata rosie. In aceste conditii se renunta la atacul conjugat sovieto-ungar contra Romaniei. Lenin personal trimite lui Rakovski o telegrama in care il someaza sa nu se angajeze sa atace Romania, ci sa vina neintarziat si sa lupte cu toate fortele disponibile pentru apararea structurile regimului revolutionar in batalia decisiva cu alb-gardistii.

In Transilvania, trupele romane (foto Muzeul Militar National: ofiteri din comandamentul trupelor romane din Transilvania - 1919) trec la contra-atac dupa o ofensiva ungara esuata, forteaza Apusenii si se opresc pe cursul Tisei la 16 aprilie 1919.
Se declanseaza apoi ofensiva de pe Tisa a armatei populare ungare (avand o structura eterogena dupa dizolvarea imperiului austro-ungar) la 20 iunie 1919, reusind initial stabilirea unui puternic cap de pod.
Dupa o scurta perioada, romanii isi resping inamicul si incalcand directivele Consiliului Suprem Inter-Aliat, ale primului ministru Ionel Bratianu si ale Inaltului Comandament de la Bucuresti, forteaza drumul spre vest pana la ocuparea Budapestei, campanie la care ia parte si sublocotenentul Ioan Dimancescu, acum in cadrul Regimentului 2 de Vanatori de Munte.


Ocuparea Budapestei (4 august 1919) de catre armata regala romana avea o semnificatie de securitate. Nu mai exista ratiunea unui atac conjugat impotriva Romaniei, bazat pe o alianta bolsevica.

Exista si o semnificatie de prestigiu. Soldatii romani (din regat si din Transilvania) erau acum in a doua capitala a fostului imperiu (prima, capitala "mare", fusese Viena). Este de notorietate opinca romaneasca inaltata pe portdrapelul cladirii parlamentului din Budapesta.

Pe durata stationarii timp de 4 luni a armatei romane, poporul maghiar il inlocuieste pe Bela Kun cu socialistii de dreapta.
Ulterior, fortele conservatoare il aduc la putere pe amiralul Miklos Horthy (viitorul regent al Ungariei) care stabileste Romania ca inamic numarul 1.

La final de razboi. Participarea la Jocurile Inter-Aliate

iunie - iulie 1919

In vara lui 1919, lt. col. Virgil Badulescu, ca sef al Biroului Educatiei Fizice din cadrul Marelui Stat Major, primeste sarcina sa formeze un detasament sportiv cu care Romania va participa la Jocurile Inter-Aliate care au loc la Paris, pe stadionul Pershing (22 iunie-6 iulie 1919).
Printr-o prezenta multisportiva a 18 tari din coalitia invingatoare, jocurile marcau la modul simbolic sfarsitul razboiului.

Cei doi frati Dimancescu fac parte din delegatia Romaniei, in lotul de rugby.





(foto: echipa de rugby a armatei romane; jos - de la dreapta la stanga - fratii Ioan si Dimitrie Dimancescu)














(foto: ofiterii din delegatia Romaniei; in centru - lt. col. Virgil Badulescu)

Desi nu atat de importanta ca bilant (la rugby am pierdut cele doua partide disputate cu Franta si SUA), participarea romaneasca in cadrul unui context international evidentia necesitatea unei alte viziuni vis-à-vis de pregatirea fizica in randul fortelor armate.

La 28 iunie 1919, intre puterile aliate si Germania se semneaza Tratatatul de pace de la Versailles.
La 10 septembrie 1919 are loc la Saint Germain semnarea Tratatului de pace dintre puterile aliate si Austria prin care se recunoaste unirea Bucovinei cu Romania.
Prin Tratatul de pace de la Neuilly semnat la 10 noiembrie 1919 intre puterile aliate si Bulgaria se reconfirma frontiera romano-bulgara din 1913, cu recunoasterea Cadrilaterului ca teritoriu romanesc.
La Trianon, pe 4 iulie 1920 are loc incheierea Tratatului de pace dintre puterile aliate si Ungaria prin care aceasta recunoaste pe plan international unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania.

Dezvoltarea sportului in cadrul structurilor militare

1919-1938

In primii ani de dupa razboi (1919-1922), in cadrul conducerii armatei romane se distinge un efort sustinut pentru formarea de specialisti, organizatii si institutii preocupate de rolul educatiei fizice in formarea unei armate competitive (in particular) si unui tineret sanatos (in general).

Cele trei figuri remarcabile ale constructiei cadrului pentru desfasurarea activitatilor sportive sunt ofiterii Virgil Badulescu, Al. Manolescu si Emil Palangeanu. Trebuie remarcat ca toti trei au contribuit la formarea si continuitatea unor traditii si discipline militare, la liceul de elite nationale Nicolae Filipescu / Manastirea Dealu, de langa Targoviste.

Avansat locotenent la 1 octombrie 1919, Ioan Dimancescu isi continua cariera militara, fiind trecut in garnizoana Batalionului 1 Vanatori de Munte Sinaia, unde se califica si activeaza mai departe si ca instructor militar de ski (1919-1922).

La invitatia Reginei Maria, organizatia YMCA isi deschide in anul 1919 o filiala in Romania.
Intre anii 1919-1923, se desfasoara programe intensive in centrul carora se situeaza trupele de vanatori de munte, considerate elita armatei romane. Dintre acestea programe amintim:

  • Cursul de educatie fizica (scoala de vara) pentru formarea instructorilor repartizati Caselor Ostasesti, sustinut de lt. col. Virgil Badulescu si desfasurat cu concursul societatii YMCA si al Regimentului 1 Vanatori de Munte (Brasov, august 1920)

  • Cursul de instructori de ski (15 ofiteri, 42 ostasi trupa) (iarna 1920-1921)

  • Aplicatie pe munte, Brasov-Poiana Schuller, Muntele Schuller (1804m), Valea Timisului, Predeal, Brasov, cu participarea Regimentul 1 Vanatori de Munte (15 ofiteri si 30 elevi de la scoala militara) (august 1921)

  • Cursul de Alpinism tehnic si aplicat (Brasov, octombrie 1921)

In anul 1921, lt. col. Virgil Badulescu, seful Biroului Educatiei Fizice din cadrul Marelui Stat Major, il trimite pe lt. col. Emil Palangeanu la o specializare in Suedia, la Stockholm, la Institutul Regal Central de Gimnastica (acelasi institut fusese absolvit de V. Badulescu si cpt. Justin Marinescu inainte de razboi, intre anii 1910-1913).
Astfel s-a reinnodat o traditie intrerupta de razboi, aceea de specializare a ofiterilor romani la institute internationale de prestigiu.
Alti ofiteri recomandati vor pleca cu burse in SUA, Italia, Franta si Elvetia.

In 1923 existau 24 de Case Ostasesti care functionau in cadrul armatei ca nuclee pentru stimularea practicarii exercitiilor fizice (gimnastica sportiva) si a jocurilor sportive moderne, elemente preluate din cadrul metodicii YMCA.

In anul 1922 iau fiinta ONEF (Oficiul National pentru Educatie Fizica) si INEF (Institutul National pentru Educatie Fizica). Primul rector al INEF-ului este lt. col. Virgil Badulescu.
Ministerul de Razboi a sprijinit ONEF, aproband mutarea lt. col. V. Badulescu si a mr. E. Palangeanu, precum si a altor ofiteri mai tineri in efectivele care au format corpul didactic de baza al INEF.






(foto: insigna ONEF + medalii (f/v) ONEF seniori si juniori - colectia Dimancescu si 
insigna Amicii ONEF - colectia Muzeului Militar National, 
gravor Huguenin, Le Locle/Elvetia)

O serie de ofiteri recomandati pleaca cu burse in strainatate, revenind in tara pentru a activa ca promotori ai sportului si educatiei fizice in perioada interbelica: mr. Al. Savulescu in Italia, mr. P. Lazar in Franta, Elvetia si Australia, cpt. C. A. Botez si cpt. I. Dimancescu in Statele Unite, dr. Fl. Covaci Ulmeanu in Franta si in Germania.

Intre anii 1922-1929, in cadrul INEF-ului functiona o sectie militara care se va transforma in anul 1929 in Institutul Militar pentru Educatie Fizica (IMEF), la conducerea caruia va fi numit lt. col. Emil Palangeanu.

(foto: insigna IMEF - colectia Dimancescu si insigna Atlet Militar Complet - colectia Muzeului Militar National)

Ioan Dimancescu s-a numarat printre ofiterii detasati in cadrul INEF-ului si mai tarziu in cadrul IMEF-ului.

(foto: instructorii si cursantii IMEF, promotia 1929 -30)


In anul 1923 la initiativa lt. col. Virgil Badulescu apare revista Buletinul Educatiei Fizice, organul Oficiului National de Educatie Fizica. Ioan Dimancescu publica articole legate de popularizarea turismului, alpinismului si a sporturilor de iarna si coordoneaza revista, ca redactor sef.

[Muntele ca factor de intarire fizica si morala, lt. Ioan Dem. Dimancescu, Buletinul Educatiei Fizice nr.10, ianuarie 1924]

Pe plan extern, Romania participa la Serbarile Scolilor Militare de la Belgrad (1930) si Praga (1932)


Demarata in 1924, participarea Romaniei la concursuri militare internationale de ski se incununeaza in anul 1934 printr-un dublu succes: de organizare (cu aportul nemijlocit al ofiterilor de la IMEF) si sportiv, Romania clasandu-se pe primul loc, in fata Iugoslaviei, Poloniei si Cehoslovaciei.









(foto dreapta: cpt. Ioan Dimancescu prezentand un raport din partea organizatorilor catre gen. Virgil Badulescu (dr) si lt-col. adj. regal Emil Palangeanu (stg); in spate: cpt. Constantin Medeleanu – comandantul echipei Romaniei)

In seara de dupa intreceri, petrecuta la Cercul Militar din Bucuresti, meniul se “asorta” cu multa camaraderie intre toti cei implicati in victorie: sportivi, antrenori si organizatori (foto dreapta).

Reflectarea evenimentului in presa vremii:
Dimineata, 13 februarie 1934
Gazeta Sporturilor 16 februarie 1934

Concursurile patrulelor militare (precursoarele echipelor civile din competiile de biatlon de dupa razboi) aveau loc pe un traseu de ski fond, proba de tragere cu arma desfasurandu-se la parcurgerea a 2/3 din distanta.




(foto: medalii si placheta competitii patrule militare - colectia Dimancescu
gravor Huguenin, Le Locle/Elvetia si R. Fassler)

Competitiile de patrule vor fi intrerupte de razboi.

Pe perioada 1934-1938, Ioan Dimancescu il va suplini pe gen. Emil Palangeanu (aghiotant regal in acelasi timp) la catedra de educatie fizica de la “clasa” Marelui Voievod Mihai (care de la o singura patrula/cuib ajunsese la doua, respectiv la 12 elevi, avand apartenente sociale diferite).


Click aici pentru afisarea
urmatoarelor capitole (9-11)!


Three Column Modification courtesy of The Blogger Guide