Se afișează postările cu eticheta campania din Ungaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campania din Ungaria. Afișați toate postările

De la ce am pornit

Nu mi-am cunoscut bunicul, pe Ioan Dem. Dimancescu. S-a nascut in anul 1898 si a murit in anul 1951.


Ar fi avut multe sa-mi povesteasca. Despre anii de liceu, despre inceputurile Cercetasiei in Romania, despre cum s-a inrolat ca voluntar la Scoala de Ofiteri la inceputul Marelui Razboi si despre bataliile in care a fost ranit si decorat (Cota 789/Cosna si Cota 383/Grozesti). Despre campaniile din Basarabia (1918-1919) si Ungaria (1919).
Ar mai fi putut sa-mi spuna despre entuziasmul cu care a insufletit Cercetasia in perioada interbelica punandu-si in valoare cunostiintele acumulate peste Ocean, la Springfield College, ca bursier al guvenului roman. Despre Clubul Peles / Sinaia al carui presedinte a fost si despre metodica introducerii Educatiei Fizice in randurile armatei romane.
Si nu in ultimul rand despre prietenia frumoasa pe care a avut-o cu Dimitrie (Dimmy), fratele sau mai mare, leader si coleg in primele patrule de cercetasi din Romania, devenit diplomat de cariera dupa terminarea razboiului.

Sunt totusi norocos cu o arhiva de familie. Am jurnale, articole din presa vremii, poze, decoratii si brevete pe care m-am simtit la un moment dat dator sa le scot din sertare si sa le impartasesc si altora, pe o structura discutata cu tatal meu, Radu Mihai Dimancescu.

De ce Povestea unui Cercetas?
Pentru ca in tot ce a facut, bunicul meu a fost insufletit de valorile si principiile Cercetasiei.
Pentru ca fiecare din noi putem sa ne regasim intr-o poveste adevarata.
Pentru ca sa ne aducem aminte de cei carora le datoram recunostiinta.


Alin Mihai Dimancescu
August 2009

Clestele sovietic. Campania din Ungaria

mai - noiembrie 1919

Pentru Romania starea de razboi nu se terminase. Peste realitatea transformarii teritoriale a tarii intr-o Romanie Mare planau contestari, actiuni para-militare si chiar militare, reunite in coalitia fortelor regimurilor comuniste. Scopul final era extinderea internationalismului proletar. Astfel, armata regala romana s-a pus din nou pe picioare, constituita in mai multe unitati tactice care vor asigura, prin luptele desfasurate in anul 1919, frontierele din est si vest ale statului national nou creat.

generalul Traian Mosoiu (in centru) impreuna cu ofiteri ai armatei romane
cu chipul razuit este Principele Carol
sublocotenent Ioan Dimancescu primul din dreapta

Inca din ianuarie 1918 se prefigurau intentiile bolsevice de recuperare a Basarabiei si Bucovinei. Paralel, in Ungaria, la 21 martie 1919 s-a proclamat Republica Sovietica a lui Bela Kun. Intentia de a executa un atac conjugat cu armata rosie, condusa de comisarul poporului Cristian Rakovski de la Kiev, pentru a transforma Romania intr-o republica sovietica era mai mult decat evidenta, producand ingrijorare la Marele Stat Major al Armatei Romane.

La 27 mai 1919 trupele sovietice trec Nistrul si ocupa Tighina. Dupa lupte grele in care au pierderi mari bolsevicii sunt respinsi de catre armata romana sustinuta de un detasament de soldati francezi algerieni (veniti anterior, cu corpul expeditionar din Salonic).
Moscova trimite note ultimative guvernului roman, cerand imediata evacuare a trupelor romane din Basarabia si Bucovina. Moscova si Kievul se pregatesc sa aplice interventia militara.

Apare o situatie neasteptata, indirect benefica pentru noi. Ofensiva generalului alb-gardist A.I.Denikin, care ocupand Ucraina, presa spre Moscova unde se contura o mare batalie cu armata rosie. In aceste conditii se renunta la atacul conjugat sovieto-ungar contra Romaniei. Lenin personal trimite lui Rakovski o telegrama in care il someaza sa nu se angajeze sa atace Romania, ci sa vina neintarziat si sa lupte cu toate fortele disponibile pentru apararea structurile regimului revolutionar in batalia decisiva cu alb-gardistii.

foto Muzeul Militar National: comandamentul trupelor romane din Transilvania - 1919
gen. Constantin Prezan - 1, gen. Traian Mosoiu - 2, gen. Gheorghe Mardarescu - 3, lt. col. Ion Antonescu - 4

In Transilvania, trupele romane trec la contra-atac dupa o ofensiva ungara esuata, forteaza Apusenii si se opresc pe cursul Tisei la 16 aprilie 1919.
Se declanseaza apoi ofensiva de pe Tisa a armatei populare ungare (avand o structura eterogena dupa dizolvarea imperiului austro-ungar) la 20 iunie 1919, reusind initial stabilirea unui puternic cap de pod.
Dupa o scurta perioada, romanii isi resping inamicul si incalcand directivele Consiliului Suprem Inter-Aliat, ale primului ministru Ionel Bratianu si ale Inaltului Comandament de la Bucuresti, forteaza drumul spre vest pana la ocuparea Budapestei, campanie la care ia parte si sublocotenentul Ioan Dimancescu (x).


Ocuparea Budapestei (4 august 1919) de catre armata regala romana avea o semnificatie de securitate. Nu mai exista ratiunea unui atac conjugat impotriva Romaniei, bazat pe o alianta bolsevica.



Exista si o semnificatie de prestigiu. Soldatii romani (din regat si din Transilvania) erau acum in a doua capitala a fostului imperiu (prima, capitala "mare", fusese Viena). Este de notorietate opinca romaneasca inaltata pe portdrapelul cladirii parlamentului din Budapesta.

Pe durata stationarii timp de 4 luni a armatei romane, poporul maghiar il inlocuieste pe Bela Kun cu socialistii de dreapta.
Ulterior, fortele conservatoare il aduc la putere pe amiralul Miklos Horthy (viitorul regent al Ungariei) care stabileste Romania ca inamicul numarul 1.


vezi si: Razboiul româno-ungar din 1919