De la ce am pornit

Nu mi-am cunoscut bunicul, pe Ioan Dem. Dimancescu. S-a nascut in anul 1898 si a murit in anul 1951.


Ar fi avut multe sa-mi povesteasca. Despre anii de liceu, despre inceputurile Cercetasiei in Romania, despre cum s-a inrolat ca voluntar la Scoala de Ofiteri la inceputul Marelui Razboi si despre bataliile in care a fost ranit si decorat (Cota 789/Cosna si Cota 383/Grozesti). Despre campaniile din Basarabia (1918-1919) si Ungaria (1919).
Ar mai fi putut sa-mi spuna despre entuziasmul cu care a insufletit Cercetasia in perioada interbelica punandu-si in valoare cunostiintele acumulate peste Ocean, la Springfield College, ca bursier al guvenului roman. Despre Clubul Peles / Sinaia al carui presedinte a fost si despre metodica introducerii Educatiei Fizice in randurile armatei romane.
Si nu in ultimul rand despre prietenia frumoasa pe care a avut-o cu Dimitrie (Dimmy), fratele sau mai mare, leader si coleg in primele patrule de cercetasi din Romania, devenit diplomat de cariera dupa terminarea razboiului.

Sunt totusi norocos cu o arhiva de familie. Am jurnale, articole din presa vremii, poze, decoratii si brevete pe care m-am simtit la un moment dat dator sa le scot din sertare si sa le impartasesc si altora, pe o structura discutata cu tatal meu, Radu Mihai Dimancescu.

De ce Povestea unui Cercetas?
Pentru ca in tot ce a facut, bunicul meu a fost insufletit de valorile si principiile Cercetasiei.
Pentru ca fiecare din noi putem sa ne regasim intr-o poveste adevarata.
Pentru ca sa ne aducem aminte de cei carora le datoram recunostiinta.


Alin Mihai Dimancescu
August 2009